Parlamentul European susține raportul eurodeputatului Victor Negrescu prin care legislativul european poate ataca la Curtea de Justiție a UE veto-urile nejustificate legal

– Cu 389 voturi pentru din totalul de 628 înregistrate, raportul europarlamentarului Victor Negrescu arată sprijinul consistent al Parlamentului European pentru aderarea României la spațiul Schengen –

Plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg pentru ultima sesiune plenară a anului, a votat în favoarea raportului eurodeputatului social-democrat Victor Negrescu privind procedurile legislative speciale, prin care se solicită justificarea legală a veto-urilor, Parlamentul European fiind invitat să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cazul în care principiul cooperării loiale între instituții nu este respectat.

Raportul europarlamentarului român, un susținător constant al aderării României la spațiul Schengen, are și o însemnătate aparte pentru eforturile în desfășurare ale Bucureștiului de a obține intrarea în zona de liberă circulație. Documentul face referire la situația privind aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen, amânată de mai mulți ani și blocată de un veto nejustificat, reiterând solicitarea Parlamentului și a Comisiei de a face ca acest lucru să se întâmple până la sfârșitul anului 2023.

Potrivit raportului adoptat cu 389 voturi pentru din totalul de 628 înregistrate, Parlamentul European solicită Consiliului să ofere o explicație juridică pentru că nu a respectat evaluarea Comisiei sau solicitările Parlamentului de aderare a României și Bulgariei la spațiul Schengen.

În documentul aprobat cu o largă majoritate de Parlamentul European, cu sprijinul consistent al raportorilor alternativi, pe care l-am apreciat foarte mult, spunem clar că deciziile la nivelul UE nu trebuie amânate, nici blocate printr-un drept de veto nejustificat, așa cum a fost cazul, de exemplu, în ultimii 13 ani, în ceea ce privește extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria. De asemenea, menționăm faptul că și Consiliul trebuie să respecte recomandările și rolul Comisiei și al Parlamentului și să se angajeze într-un dialog deschis și constructiv. Mai mult, avem nevoie de claritate juridică cu privire la invocarea procedurilor legislative speciale pentru prevenirea blocajelor instituționale”, a adăugat chestorul Parlamentului European, Victor Negrescu.

Raportul subliniază necesitatea unei cooperări reciproce loiale între instituțiile europene, a respectării normelor bazate pe tratate și a luării de decizii în timp util și în deplină transparență.

„Nu în ultimul rând, raportul este de o importanță crucială, deoarece Parlamentul solicită statelor membre să formuleze justificări ale voturilor și veto-urilor lor, care ar trebui să aibă argumente juridice corelate cu dispozițiile Tratatelor, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și care să fie în deplină conformitate cu valorile UE. Acest lucru este fundamental pentru respectarea deplină a principiului cooperării loiale și a drepturilor tuturor cetățenilor UE. De aceea, raportul nostru solicită Parlamentului European să sesizeze Curtea de Justiție a UE atunci când un vot sau o decizie nu respectă aceste principii cheie ale Uniunii Europene”, a mai semnalat europarlamentarul Victor Negrescu.

De asemenea, raportul face o selecție de cazuri relevante din punct de vedere politic în care Consiliul nu s-a angajat într-o cooperare reciprocă sinceră, subliniind prin aceste exemple unde și cum se aplică procedura specială.

Dispozițiile tratatului privind procedurile de legiferare sunt clare atunci când se referă la implicarea instituțiilor și la nivelul de participare a acestora.

Cu toate acestea, în unele cazuri, este clar că nu au existat negocieri serioase între Parlament și Consiliu, ceea ce arată dificultatea de a determina limitele exterioare ale obligațiilor de loialitate și ale drepturilor și competențelor instituțiilor.

De exemplu, în ceea ce privește dreptul de anchetă, Parlamentul reproșează Consiliului că nu este dispus să coopereze, în timp ce Consiliul susține că ar intra în negocieri doar pe baza unui proiect care să reflecte pe deplin poziția Consiliului. Între timp, proiectul se află în a treia legislatură parlamentară, dar încă nu au existat discuții politice rezonabile pe marginea acestui dosar. În alte cazuri, cum ar fi acordul Schengen, o procedură legislativă specială constă în adoptarea unui act legislativ de către Consiliu după obținerea avizului Parlamentului.

Mă bucur că acest raport susține ferm aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, solicitând o decizie imediată în favoarea ambelor țări. Cu toții suntem de acord că ambele state respectă toate criteriile și că o decizie trebuie adoptată de îndată. Dincolo de clarificarea juridică importantă pe care o oferă, raportul reprezintă un mesaj politic clar, și anume că apărăm cu toții rolul cheie al instituției noastre, mai exact al Parlamentului European, și al Tratatelor UE”, a conchis eurodeputatul Victor Negrescu.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale