Raportul eurodeputatului social-democrat Victor Negrescu privind procedurile legislative speciale, prin care se definește necesitatea principiului cooperării loiale în procesul decizional european și prin care se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor aplicate, inclusiv a celui dat de guvernul din Austria privind aderarea României la spațiul Schengen, a fost adoptat în Comisia pentru Afaceri Constituționale (AFCO) a Parlamentului European.
„Prin acest raport, Parlamentul European pune presiune asupra Austriei şi Olandei în perspectiva Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne de la începutul lunii decembrie. Solicitând justificarea din punct de vedere legal pentru veto-urile aplicate, raportate la tratatele şi valorile europene, dar şi la drepturile cetăţeneşti, legislativul european arată că nu mai tolerează blocarea procesului legislativ prin politizarea deciziilor din Consiliu. Totodată, mecanismul de răspuns al Parlamentului European prevede atacarea la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a deciziilor care contravin normelor europene putând să conducă inclusiv la anularea votului, măsură aplicabilă şi în cazul unui eventual nou veto politic cu privire la aderarea ţării noastre la zona de liberă circulaţie. Rezultatul obţinut în Comisia pentru Afaceri Constituţionale arată sprijinul de care beneficiază România în procesul de aderare la spaţiul Schengen şi transmite un mesaj puternic către liderii statelor membre privind necesitatea unui vot pozitiv pentru ţara noastră” a explicat chestorul Parlamentului European, Victor Negrescu.
Printre prevederile raportului se enumeră:
- definește juridic principiul cooperării loiale;
- cere justificarea legală a veto-urilor în baza tratatelor europene și a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
- impune limitarea în timp a formulării unei poziții a Consiliului UE;
- dispune introducerea unor mecanisme legislative speciale atunci când există un conflict de natură interinstituțională putând merge până la schimbarea procedurii de vot din cadrul Consiliului UE sau la impunerea unui aviz al Parlamentului European.
În cadrul documentului se subliniază faptul că blocarea deciziilor europene la nivelul Consiliului UE pe rațiuni pur politice este regretabilă și se solicită Comisiei Europene revizuirea Acordului interinstituțional pentru o mai bună legiferare în vederea restabilirii echilibrului instituțional și cooperării sincere în cazul procedurilor legislative speciale, acordând o atenție sporită justificărilor legale ale veto-ului din Consiliu și posibilității invalidării acestuia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În acest sens, reprezentantul României în Parlamentul European a făcut referire la situația privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen care a fost amânată de 12 ani și care a fost blocată de un veto nejustificat, care nu a avut niciun temei legal. Documentul cuprinde, de asemenea, referințe la dreptul de anchetă și la deblocarea negocierilor cu Consiliul și Comisia, la legea electorală și la amânarea începerii negocierilor privind raportul Parlamentului, dar menționează și componența Parlamentului.
Astfel, au fost depuse 114 amendamente, iar raportorul Victor Negrescu a redactat 8 compromisuri în acord cu grupurile. Majoritatea amendamentelor au solicitat consolidarea rolului Parlamentului European în cadrul procedurilor legislative speciale (PLS) și au susținut deschiderea negocierilor cu celelalte instituții ale UE pentru a promova respectarea deplină a principiilor echilibrului instituțional și a cooperării mutuale loiale.
Raportul eurodeputatului român urmează să fie votat în sesiunea plenară a Parlamentului European din luna decembrie.



