Victor Negrescu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, a reiterat necesitatea adoptării unui plan european pentru educație.
Acesta a participat la finalul anului 2023 la numeroase dezbateri despre educație, precum Summitul European al Educației, organizate de Comisia Europeană și de partenerii asociativi.
”Educația trebuie să fie o prioritate. Pentru a putea gândi strategiile pentru învățământ trebuie să recunoaștem realitățile, așa cum au fost ele evidențiate de rapoartele PISA, și să identificăm soluții practice, pornind de la multiplele exemple pozitive existente deja în România sau la nivel european”, a evidențiat Negrescu.
Eurodeputatul a amintit că această propunere privind un plan european pentru educație, pe care a prezentat-o, a fost adoptată deja de Conferința privind Viitorul Europei, fiind tot mai aproape să devină realitate.
”Începând cu anul 2027, vom avea, cel mai probabil, un program european dedicat doar educației și deja trebuie să venim cu idei pentru conceperea sa”, este convins Negrescu.
Fiind unul dintre promotorii acestei inițiative, el nu a ezitat să susțină ”nevoia ca noul instrument să combată inegalitățile și discrepanțele, să sprijine creșterea calității educației și formarea profesorilor, să promoveze educația civică sau dezvoltarea abilităților de a folosi etic inteligența artificială și noile tehnologii”.
”Este timpul să investim în oameni, în copii și tineri, în profesori și în relația școlii cu comunitatea, în comunicarea cu părinții și dezvoltarea abilităților sociale și necesare în viața reală. Cred în viitorul educației și am cunoscut zeci de persoane care împărtășesc ca și mine această viziune potrivit căreia prin educație putem să trecem peste toate provocările”, a conchis Victor Negrescu.
Social Media