Eurodeputatul Victor Negrescu, autor al unei solicitări către președinta Comisiei Europene cu privire la modalitatea de calcul a deficitului bugetar în UE în contextul războiului din Ucraina, a anunțat că va iniția noi demersuri la nivelul Parlamentului European privind gestionarea efectelor conflictului declanșat de Federația Rusă.
La mijlocul lunii august, reprezentantul României în Parlamentul European a transmis către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o propunere de eliminare, din calculul deficitului bugetar, a cheltuielilor aferente ajutorului logistic, umanitar și militar oferit Ucrainei și Republicii Moldova.
„Trebuie identificată o soluție comună europeană”, a adăugat eurodeputatul, precizând suplimentar că lucrează la noi demersuri care vizează o interpelare a executivului european în această privință și amendarea bugetului european pentru anul 2024, astfel încât această prevedere să fie inclusă în bugetul de anul viitor.
Potrivit eurodeputatului român, „toată lumea cunoaște că sunt mai multe state europene care au dificultăți în a îndeplini cerințele” legate de ținta de deficit.
În acest sens, Victor Negrescu atenționează că „aproximativ 15 state membre ale UE s-ar regăsi în procedură de deficit excesiv de îndată ce procedura de suspendare temporară ar fi ridicată”.
România s-a angajat la nivel european să scadă deficitul bugetar de la 5,7% din PIB în 2022, la 4,4% în 2023 și sub 3% în 2024. Însă, anul acesta, după numai 5 luni, deficitul a ajuns la 2,32% din PIB (față de 1,48%), crescând posibilitatea de a încheia anul 2023 cu un deficit spre 7%, cu mult mai mare decât cel de anul trecut. Regulile Pactului de Stabilitate sunt suspendate până în decembrie, iar Comisia a anunțat deja din primăvară că statele membre trebuie să pregătească planuri credibile de scădere treptată a deficitului începând cu anul acesta. Spre deosebire de anii trecuți, Executivul european a decis să condiționeze accesul la fondurile europene de revenirea la „normalitate bugetară”.
Eurodeputatul Victor Negrescu a mai realizat demersuri de acest fel, reușind să mobilizeze sprijinul Comisiei Europene și să genereze adoptarea rapidă a cadrului de protecție temporară pentru refugiații din Ucraina și flexibilizarea regulamentelor europene privind cadrul financiar multianual 2014-2020.
Social Media