Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a arătat, la ultima sesiune a Parlamentului European, că economia europeană depinde de IMM-uri, însă dezvoltarea acestora pe piața internă nu este bazată pe șanse egale pentru toți antreprenorii.
„Peste 98% din întreprinderile din Uniunea Europeană sunt companii mici și mijlocii, produc peste 70% din valoarea adăugată a economiei europene și generează zeci de milioane de locuri de muncă în toate statele membre. Din nefericire, aceste date sunt deseori ignorate. Micul antreprenor este lăsat să se descurce singur, în timp ce alții beneficiază de miliarde de euro din ajutoare de stat și acces preferențial la fonduri europene. Șansele pentru un antreprenor din comunități mici să reușească sunt mai mici decât pentru un întreprinzător din marile capitale europene, iar posibilitatea ca el să reușească dacă este dintr-un grup vulnerabil sau dintr-o comunitate mai mică, scad exponențial”, a afirmat, în intervenția sa, eurodeputatul Victor Negrescu.
De aceea, reprezentantul României în Parlamentul European a subliniat necesitatea unei soluții pentru a sprijini IMM-urile, pentru a le ajuta să profite de piața internă, care să fie complementară creșterii interacțiunii cu tot ce înseamnă companiile performante din Europa.
În acest sens, Victor Negrescu propune un pact european pentru IMM-uri, menit să dezvolte educația antreprenorială, să creeze o reglementare accesibilă, precum și crearea unui fond dedicat start-up-urilor la nivel european.
Social Media