În contextul discuțiilor naționale privind PNRR, doresc să atrag atenția asupra faptului că public, se comunică informații contradictorii care riscă să afecteze implementarea planului și să semnalez Guvernului că recomandările specifice de țară nu pot fi evitate.
PNRR nu trebuie să fie <Iepurașul de Paște> al Guvernului, planul trebuie să reflecte explicit recomandările din Raportul de Țară al Comisiei Europene cu ținte clare de realizat de către România. Fondurile nu trebuie împărțite în baza unui troc între partidele de guvernământ și trebuie să reflecte explicit reforme asumate de întreaga societate.
Guvernul s-a angajat printr-un Memorandum că va veni cu o formă actualizată până în data de 5 martie, și iată că nu a făcut-o. Mai mult, vor să ne prezinte un plan cu o valoare mult mai mare, de 135%, vehiculând chiar un plan cu o valoare fictivă de 70 sau chiar 100 de miliarde, uitând să spună că celelalte state europene care au venit cu forme mai mari s-au angajat să co-finanțeze planurile lor de relansare din resurse proprii sau alte fonduri.
La noi, din păcate, nu există nimic prevăzut în bugetul de stat nici pentru co-finanțare, nici pentru sprijinirea unor măsuri de relansare adiționale.
Suplimentar, se evocă procentaje și cifre fictive privind alocările din PNRR în contextul în care se recunoaște public că fondurile primite de la nivel european s-au redus considerabil de la 33 de miliarde de euro, la 30 pentru a ajunge la doar 29,2 miliarde de euro.
De fapt, în prezent nu se știe nimic concret despre acest plan, cum va fi implementat și cum vor fi cheltuite sumele alocate, în contextul în care ar fi trebuit să fim deja în negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene.
Social Media