Fundaţia Stânga Democratică (FSD), o platformă de exprimare a intelectualilor de stânga din România
Consideri anormal faptul că Statul nu investeşte cu prioritate în educaţie şi sănătate. Crezi că viaţa valorează mai mult decât profitul. Ţi se pare că societatea a devenit prea individualistă şi că solidaritatea socială pe care sunt clădite comunităţile trebuie...
Planul Juncker este profund inechitabil. Cum îl întoarcem ŞI în favoarea României
La sfârşitul anului trecut, Comisia Europeană a înaintat propunerea denumită generic „Planul Juncker” – o iniţiativă care sună atractiv în teorie, dar care, la o analiză mai atentă din perspectiva statelor membre recent aderate la UE, prezintă numeroase riscuri şi...
Schimbarea legii finanțării partidelor politice pentru a limita cheltuielile electorale doar la materiale informative
Europarlamentarul Victor Negrescu și deputatul PSD Cosmin Necula, reprezentanți ai organizației PES activists România, vor modifica Legea privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale nr. 334/2006 și normele de aplicare, astfel încât partidele să poată achiziționa în campanie doar...
INTERVIU – Victor Negrescu, europarlamentarul care aduce 35 de miliarde de euro în România
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a inițiat și lansat platforma online www.granturieuropene.ro, prin intermediul căreia toți cei interesați – administrații publice, agenți economici, ONG-uri, agenții media sau simpli cetățeni – pot obține informații despre accesarea fondurilor europene gestionate direct de Uniunea...
România riscă să piardă bani prin implementarea planului de investiții propus de Comisia Juncker
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, în cadrul unei întâlniri a Comisiei de bugete din Parlamentului European cu Vicepreședintele Comisiei Europene Jyrki Katainen, că România va pierde bani prin implementarea planului de investiții propus de Comisia Junker. Europarlamentarul PSD a...
Europarlamentarul Victor Negrescu cere soluţii Comisiei Europene pentru protejarea cetăţenilor români cu credite în franci elveţieni de creşterea necontrolată a ratelor
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu este preocupat de situația românilor cu credite în franci elvețieni, motiv pentru care a adresat Comisiei Europene o întrebare referitoare la soluțiile pe care aceasta le are pentru protejarea cetățenilor cu credite de creșterea necontrolată a ratelor...
Europarlamentarul Victor Negrescu cere instituțiilor UE să lupte mai hotărât împotriva crimei organizate și corupției
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, membru supleant în Comisia pentru Afaceri Juridice din Parlamentul European, a atras atenția, în plenul reunit de la Strasbourg, că Uniunea Europeană trebuie să combată mai hotărât corupția și crima organizată, lucru care ar crește încrederea...
Planul Juncker ar putea fi folosit doar de anumite state din UE
Într-o intervenție în Plenul Parlamentului European, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a atras atenția asupra direcționării corecte a fondurilor destinate investițiilor Europene strategice pentru următoarea perioadă.“Mobilizarea a 315 miliarde de euro pentru investiţii în următorii doi ani este un lucru îmbucurător,...
Martin Schulz, președintele PE, l-a asigurat pe europarlamentarul Victor Negrescu de sprijinul său pentru aderarea României la Schengen
Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, membru în board-ul de conducere al reţelei eurodeputaților sub 40 de ani (EU40) şi coordonator al organizaţiei PES Activists România, a avut marţi, 6 ianuarie, o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. În cadrul discuției, Martin Schulz...
Peste 300 de persoane nevoiașe ajutate de sărbători de social-democrații din PES Activists
Campania “Zâmbetul de Sărbători” organizată de PES Activists România împreună cu europarlamentarul Victor Negrescu a făcut sărbătorile mai frumoase pentru peste 300 de persoane defavorizate care nu au avut posibilitatea de a împodobi un brad de Crăciun. “Ne bucurăm că...
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Acceptă Politica de confindențialitate
Termeni și condiții
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.








