Fundaţia Stânga Democratică (FSD), o platformă de exprimare a intelectualilor de stânga din România

Consideri anormal faptul că Statul nu investeşte cu prioritate în educaţie şi sănătate. Crezi că viaţa valorează mai mult decât profitul. Ţi se pare că societatea a devenit prea individualistă şi că solidaritatea socială pe care sunt clădite comunităţile trebuie să îşi regăsească drumul în societatea românească. Atunci cu siguranţă nu aprobi discursul dreptei politice din ultimii 20 de ani, care îi blamează pe cei mulţi pentru faptul că nu acceptă politica austerităţii şi că nu îşi sacrifica viaţa căutării profitului imediat. Într-o aparentă încercare de a se debarasa de trecutul dictaturii comuniste, România se confruntă astăzi cu o veritabilă hegemonie a programului neo-liberal, cu un cult al individualismului extrem, o reificare a indicatorilor (macro)economici şi o glorificare a profitului, indiferent de modul în care este obţinut. Piaţa este ridicată la rang de panaceu al tuturor problemelor, indiferent de natura lor – socială, culturală, economică etc. Drepturile istorice ale angajaţilor şi serviciile sociale elementare – precum sănătatea sau educaţia – sunt supuse unui veritabil atac care, în numele „eficientizării”, urmăreşte anularea acestor câştiguri istorice ale stângii europene. Calculul propus de dreapta este simplu – statul este, zic ei, ineficient, deci toate funcţiile statului trebuie privatizate. În această logică, principalele sectoare afectate sunt tocmai cele care nu se pretează pieţei şi care ar trebui să constituie infrastructura de susţinere a calităţii vieţii, respectiv funcţia socială a statului.

Citeste mai mult: adev.ro/nkzpnv

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale