„Cupolă de Fier Europeană” și sprijin pentru securitatea României. Cu sprijinul grupului S&D, Victor Negrescu a solicitat și a obținut o dezbatere și rezoluție în Parlamentul European după incidentele cu drone rusești

„Cupolă de Fier Europeană” și sprijin pentru securitatea României. Cu sprijinul grupului S&D, Victor Negrescu a solicitat și a obținut o dezbatere și rezoluție în Parlamentul European după incidentele cu drone rusești

Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, anunță o dublă inițiativă în legislativul european: o dezbatere pe tema dronelor rusești care au încălcat spațiul aerian al unor state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, și pregătirea unei rezoluții prin care să fie cerute măsuri concrete de protejare a cetățenilor și a infrastructurii critice europene.

„Grupul social-democrat a propus și a obținut ca Parlamentul European să organizeze o dezbatere la plenara următoare cu privire la problematica dronelor rusești care au survolat spațiul aerian al statelor membre și măsurile pe care Uniunea Europeană trebuie să le adopte pentru a proteja cetățenii, infrastructura critică și suveranitatea noastră”, a anunțat Negrescu, după repetate incursiuni ale aparatelor de zbor ale Rusiei în spațiul aerian al statelor membre ale UE de pe flancul estic.

El a precizat că a solicitat și inițierea unei rezoluții prin care să fie cerută „dezvoltarea rapidă a sistemului comun european de protejare împotriva amenințărilor de acest tip (Cupolă de Fier Europeană), crearea Hubului European de Securitate Maritimă în România, dar și o mai bună coordonare în cadrul NATO și a programelor de finanțare europene în domeniul apărării”.

Această propunere din partea lui Negrescu vine după ce europarlamentarul a reușit să coalizeze eurodeputații români, indiferent de culoarea politică, în semnarea unei scrisori către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru ca România să găzduiască la Constanța Hubul European de Securitate Maritimă.

Vicepreședintele Parlamentului European a solicitat Comisiei Europene să propună rapid măsurile și soluțiile anunțate de Ursula von der Leyen în discursul privind Starea Uniunii Europene, respectiv crearea unui Eastern Flank Watch și a unui zid european al dronelor.

“Nu-i suficient doar să fie enunțat acest sistem în discurs. Trebuie să vedem care sunt mijloacele, care sunt resursele, cum folosim programele europene pentru a ne asigura că, într-un timp foarte, foarte scurt, statele noastre au toate sistemele și toate mecanismele necesare pentru a proteja spațiul aerian și a proteja suveranitatea noastră națională, dar și suveranitatea europeană”, a mai declarat Victor Negrescu.

Related Posts