“Prin dialog ducem România înainte”. Eurodeputatul Victor Negrescu și comisarul european pentru economie au discutat despre situația economică a României și PNRR

Europarlamentarul Victor Negrescu a avut, în luna octombrie, o întrevedere cu comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, pe agenda discuțiilor figurând perspectivele financiare ale Uniunii Europene, implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și situația economică a României.

Dialogul dintre Negrescu și Gentiloni, ambii fiind membri ai familiei politice a socialiștilor europeni, a avut loc și în contextul în care europarlamentarul român este responsabilul grupului S&D din Parlamentul European pentru bugetul UE în anul 2024.

De asemenea, la nivelul Uniunii Europene au fost demarate discuții pentru revizuirea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 și adaptarea acestuia la noile priorități, precum sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova, gestionarea migrației, răspunsul UE la dezastre naturale și competitivitatea. De altfel, Parlamentul European a inclus în poziția sa de negociere pentru bugetul UE de anul viitor toate amendamentele lui Victor Negrescu cu privire la alocarea de fonduri pentru protecția frontierelor, dezvoltarea mecanismului pentru protecție civilă, esențial în gestionarea dezastrelor, sprijinirea tinerilor fermieri și a grupurilor vulnerabile, susținerea Republicii Moldova și asistență pentru programele de finanțare pentru România legate de sectorul transportului pe Dunăre sau din regiunile de frontieră cu Ucraina.

În ceea ce privește situația economică a României, europarlamentarul român i-a transmis comisarului Gentiloni că “țara noastră înregistrează în continuare o creștere economică semnificativă comparativ cu media europeană, dar potențialul României este limitat din cauza faptului că în timpul guvernării de dreapta din 2019 am intrat în procedură de deficit excesiv”.

Totodată, a arătat reprezentantul României în Parlamentul European, eforturile întreprinse de Guvernul de la București pentru implementarea PNRR sunt recunoscute la Bruxelles, acesta evocând faptul că România a primit peste 2,7 miliarde de euro din PNRR, fiind printre puținele state membre care au finalizat a doua cerere de plată.

“Este evident pentru partenerii europeni că România are nevoie de reforme și măsuri fiscale care să asigure echilibrul între capital și muncă, între cei cu venituri mari și cei cu venituri mai mici, precum și între marile companii și IMM-uri. Prin dialog ducem România înainte!”, a conchis europarlamentarul Victor Negrescu.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale