Eurodeputatul Victor Negrescu susține introducerea unor cursuri despre UE în toate țările membre astfel încât ”Europa să fie accesibilă peste tot”.
”Avem nevoie să democratizăm accesul la informația cu caracter european. Trebuie să creștem nivelul de informare despre Uniunea Europeană, să le explicăm cetățenilor europeni care sunt drepturile și obligațiile lor, să îmbunătățim accesul la mecanismele democratice europene în așa fel încât să apropiem instituțiile europene de cetățeni. Europa trebuie să fie accesibilă peste tot, atât în capitalele europene, cât și în comunitățile mai mici, de exemplu în satele din Munții Apuseni. Trebuie să fie accesibilă pentru cei cu venituri mari, dar și pentru cei cu posibilități financiare reduse”, a evidențiat europarlamentarul într-o dezbatere a Parlamentului European privind parlamentarismul, cetățenia europeană și democrația.
În viziunea sa, democratizarea accesului la informația cu caracter european reprezintă ”singura cale pentru a evita ca anti-europenii și pro-rușii să câștige teren la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European”.
”Uniunea Europeană suntem noi și trebuie să redevină a noastră”, a mai spus Negrescu.
Acesta este motivul pentru care eurodeputatul a început ”o amplă campanie de informare despre modul în care funcționează UE”.
”Susțin necesitatea introducerii unor cursuri despre UE în toate țările membre. Trebuie să arătăm importanța Parlamentului European și miza semnificativă a alegerilor din 2024. Pentru viitorul nostru comun și al cetățenilor pe care îi reprezentăm”, a conchis Victor Negrescu.
Trebuie precizat că Comisia pentru afaceri constituționale din Parlamentul European a adoptat un raport prin care își exprimă dorința de a consolida rolul Parlamentului, a cetățeniei europene și de a crea o ”Agora europeană”.
Aceste prevederi transpun în practică propunerile cetățenilor exprimate în Conferința privind viitorul Europei, urmărind să îmbunătățească democrația europeană.
Social Media