Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat crearea unui mecanism comun european pentru tranzitul grânelor ucrainene pentru a evita ca toată presiunea să fie pusă pe statele aflate în prima linie, așa cum este România.
”Grânele din Ucraina sunt esențiale pentru satisfacerea nevoilor la nivel global, menținerea prețurilor la cote acceptabile și pentru economia Ucrainei. Nu putem, însă, pune toată presiunea doar pe statele aflate în prima linie. În cazul României, stat care depune eforturi considerabile, și asigură tranzitul a peste jumătate din grânele ucrainene, se va dubla, prin eforturile Guvernului, capacitatea de export prin porturile sale”, a evidențiat Negrescu într-o intervenție în Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.
Din punctul său de vedere ”este însă nevoie de mecanisme comune europene pentru implementarea acestui proces”.
”Grânele trebuie să ajungă acolo unde este nevoie de ele, nu să fie oprite pe drum de traderi lacomi. Solicit crearea unui mecanism european de tranzit pentru grânele ucrainene, de la producător la consumatorul final din țările în curs de dezvoltare. Avem nevoie de solidaritate din partea UE cu țările frontaliere”, a fost apelul lansat de eurodeputat.
Astfel, Victor Negrescu propune ca UE ”să finanțeze monitorizarea produselor, transportul, calitatea grânelor, operațiunile comerciale și de export, în integralitate, oferind, în același timp, statelor din prima linie, în special României, finanțare pentru activitățile de transport și sprijinirea fermierilor locali”.
Apelul său este unul anticipativ în contextul în care Comisia Europeană a decis la 15 septembrie că nu va mai prelungi restricțiile asupra importurilor de cereale ucrainene ce vizau cinci state membre aflate în proximitatea Ucrainei, dar a solicitat Kievului să eficientizeze exportul acestora.
Astfel, Ucraina trebuie să prezinte un plan de acțiune cu măsurile menite să prevină orice denaturare a pieței în statele membre învecinate.
Social Media