Prezent la Timișoara la începutul lunii aprilie, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație din Parlamentul European, eurodeputatul Victor Negrescu le-a vorbit tinerilor timișoreni și reprezentanților sectorului cultural și creativ despre pericolele care planează asupra democrației din Uniunea Europeană pe fondul răspândirii dezinformării și știrilor false de către actori statali și non-statali.
„Europa este în pericol! Când Europa este sub amenințare, România și cetățenii ei sunt în pericol, pentru că Europa, cu bune și cu rele, a adus pacea, democrația, stabilitatea, toleranța și dezvoltarea, realități de care au beneficiat majoritatea statelor de pe continentul nostru și care sunt râvnite în multe alte zone ale globului. Acest pericol este reprezentat de cei care seamănă intoleranța, valorile nedemocratice, care susțin războiul declanșat de Federația Rusă și care vor izolarea României. Iar pericolul este tot mai mare dacă noi, cei mulți care susținem România și construcția europeană, nu explicăm ce înseamnă și cum funcționează Uniunea Europeană, nu combatem știrile false și nu le răspundem celor care manipulează”, a atras atenția Victor Negrescu.
Astfel, pentru a-i motiva pe cei tineri, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu i-a îndemnat pe timișoreni să iasă din pasivitate și să se lupte pentru apărarea valorilor democratice. Acesta a inițiat numeroase proiecte pilot, printre care se numără și un proiect dedicat monitorizării știrilor false și a presei.
Social Media