Am dat startul primului Forum European al Zonei Comune a Inovării

Am dat startul, în calitate de co-organizator, la primul Forum European al Zonei Comune a Inovării, împreună cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Inovarea și cercetarea trebuie să fie părți integrate din relansarea economică a Europei dacă vrem ca aceasta să reușească. Inovarea este un domeniu transversal, poate exista și în agricultură și în IT, și la stat și la privat, privește atât mediul rural și zonele subdezvoltate, cât și cele urbane sau dezvoltate.
În planurile europene de redresare avem circa 44 de miliarde de euro dedicați inovării, cu o medie europeană de circa 10% din valoarea planurilor.
Din păcate, sunt state, printre care și România, care au alocat în planurilor lor sume infime pentru cercetare și inovare. Dacă vrem să avem perspective de dezvoltare, investiția în domeniu este esențială.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale