Uniunea Europeană trebuie să își redefinească acțiunea și să se reapropie de cetățeni prin includerea sănătății și educației ca priorități

Astăzi, am vorbit despre nevoia ca Uniunea Europeană să aibă o acțiune mai fermă și clară în domeniul sănătății și educației, în cadrul evenimentului privind #ViitorulEuropei organizat de reprezentanța Comisiei Europene și Biroul Parlamentului European la București.
De mulți ani militez pentru creșterea competențelor europene în aceste domenii deoarece Uniunea Europeană trebuie să se preocupe de sănătatea și educația europenilor pentru ca rolul său fie unul și mai constructiv și pozitiv pentru cetățeni.
În urmă cu câțiva ani am lansat proiectul Garanției Europene pentru Sănătate, transformată în programul EU4Health, iar cum susțin nevoia unei Europe a educației. Nu în ultimul rând am inițiat mai multe proiecte pilot în valoare de câteva milioane de euro pentru sprijinirea accesului la servicii medicale și la educație.
Însă, pentru a putea să construim această nouă dimensiune, de a avea spitale și școli moderne și la standarde ridicate, trebuie să fim ambițioși în contextul Conferinței privind Viitorul Europei și să susținem reforma tratatelor pentru ca Uniunea Europeană să își redefinească acțiunea și să se reapropie de cetățeni prin includerea sănătății și educației ca priorități.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale