Săptămâna aceasta s-a semnat declarația comună privind dezbaterile referitoare la Viitorul Uniunii Europene. În cadrul conferinței se va pune accent pe ceea ce își doresc cetățenii europeni de la UE și tipurile de competențe pe care Europa trebuie să le aibă.
Încă din anul 2018, prin zecile de consultări și dezbateri cetățenești organizate în toată țara, în calitate de ministru delegat pentru afaceri europene, am încercat să oferim o perspectivă largă privind așteptările românilor de la UE.
Europa poate face mai multe pentru cetățeni și trebuie să se străduiască să le facă mai bine. Educația și sănătatea sunt zone pe care Uniunea Europeană trebuie să le sprijine mai mult.
Dar pentru a realiza acest lucru trebuie ca accesul la informația cu caracter european și dezbaterile politice europene să se democratizeze în așa fel încât orice cetățean european, indiferent unde trăiește să fie informat și să poată participa cu ușurință la setarea agendei europene.
Social Media