Victor Negrescu: Proiectul european nu poate avansa atât timp cât inegalitățile inter- și intra-naționale persistă în UE.

Fondul European pentru Investiții Strategice trebuie să finanțeze proiecte în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu un accent special pe țările est-europene cu economii mai slabe, pentru a le ajuta să depășească actualele dificultăți la capitolul investiții și să-și consolideze competitivitatea, îmbunătățind în același timp coeziunea teritorială, socială și economică a Uniunii.
Proiectul european nu poate avansa atât timp cât inegalitățile inter- și intra-naționale persistă în UE; aici este una din explicațiile pentru pierderea accelerată de tracțiune publică pe care a suferit-o Uniunea în ultimii ani.
Am susținut de la început că Planul Juncker, mai exact Fondul European de Investiții Strategice, trebuie să ajute în mod special economiile mai puțin dezvoltate și statele membre mai noi precum România.
Am profitat de oportunitatea de a propune o serie de amendamente concrete care să completeze în această direcție modul de implementare a proiectului și mă bucur că am obținut sprijinul colegilor mei. Așa cum bine se spune, Europa este o bătălie de purtat în fiecare zi, în care progresul se acumulează pas cu pas.
Prin modificări precum cele pe care le-am propus, FEIS are cu adevărat potențialul să ajute la reducerea decalajelor de dezvoltare între țările UE şi să stimuleze economia și crearea de locuri de muncă în regiuni defavorizate. Citește aici tot interviul acordat prestigioasei publicații Forbes România. 

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale