Eurodeputatul S&D Victor Negrescu, iniţiatorul campaniei „România cere Schengen”, combate, într-un interviu acordat Europeanul.org, opiniile exprimate de unii oameni politici şi analişti de politică externă, potrivit cărora ţara noastră a fost ferită de valul de imigranţi pentru că nu este membră a spaţiului de liberă circulaţie. România nu se află pe traseul mediatizat al refugiaţilor, dar se află pe mai multe rute de intrare în UE, iar România a reuşit să gestioneze adecvat aceste valuri de migrație, spune Victor Negrescu.
Victor Negrescu a avut de zis :
Intrarea României în Schengen nu are legătură cu refugiații. Frontierele nu au putut oricum bloca acest val de migrație. Doar pacea în zona de origine poate rezolva situația.
În schimb, dreptul de a intra în Schengen și de a trece liber frontierele europene pentru români este legat de demnitatea noastră în Europa, de șansa ca produsele românești să ajungă pe piețele din Vest dar și despre un drept respins incorect României.
Social Media