Eforturile privind salariul minim, depuse de PES activists Romania și Partidul Social Democrat, dau rezultate!
Eforturile privind salariul minim european, depuse de PES activists Romania și Partidul Social Democrat, alături de partenerii social-democrați europeni, dau rezultate. Parlamentul European şi statele membre ale UE au ajuns la un acord cu privire la Directiva privind salariile minime...
Abandonul și eșecul școlar conduc, și în acest an, la o situație dramatică!
Abandonul și eșecul școlar conduc, și în acest an, la o situație dramatică dar, din păcate, ilustrativă pentru starea gravă în care se află învățământul românesc. Raportat la numărul total al elevilor din clasa a XII-a din liceele din România,...
Am reușit să convingem Comisia Europeană să caute soluții pentru salvarea proiectelor și fondurilor din perioada 2014-2020
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține, într-o scrisoare care mi-a fost adresată, soluțiile propuse de mine pentru sprijinirea proiectelor întârziate de pandemie și războiul din Ucraina și salvarea, astfel, a unor sume importante din fondurile neutilizate din perioada...
Sprijin oferit de România pentru parcursul european al Republicii Moldova
Am avut plăcerea să fac parte astăzi din delegația condusă de președintele Marcel Ciolacu în Republica Moldova pentru a discuta despre cooperarea bilaterală și sprijinul oferit de România parcursului său european. În cadrul vizitei am avut întâlniri consistente cu președintele...
S-a lansat proiectul pilot “Platforma europeană de e-learning pentru antreprenoriat în vederea sprijinirii IMM-urilor în a se adapta la contextul actual”
A fost lansat proiectul pilot “Platforma europeană de e-learning pentru antreprenoriat în vederea sprijinirii IMM-urilor în a se adapta la contextul actual”, în valoare de 890.500 euro, proiect pe care l-am inițiat și care va crea o platformă multilingvă integrată...
Partidul Social Democrat și-a exprimat sprijinul pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO
Aderarea Suediei și Finlandei la NATO va conduce la întărirea Alianței Nord-Atlantice, din care România face parte cu mândrie, și va contribui la securitatea și stabilitatea regională și internațională. Astăzi, prin vocea președintelui Marcel Ciolacu, Partidul Social Democrat și-a exprimat...
România poate fi un hub regional pentru reconstrucția Ucrainei cu fonduri europene
În contextul discuțiilor de la Bruxelles despre sancțiunile împotriva Federației Ruse și a sprijinului acordat Ucrainei, m-am întâlnit zilele acestea la Parlamentul European cu reprezentantul minorității ucrainene în Parlamentul României, domnul deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi. Am discutat despre cum putem face...
Avem nevoie de o Europă deschisă și transparentă!
Uniunea Europeană nu trebuie să fie accesibilă doar la Bruxelles sau în capitalele europene. Avem nevoie de o Europă deschisă, transparentă, pe care fiecare cetățean român o poate influența. Astăzi am avut plăcerea de a avea alături de mine, la...
O nouă ediție a evenimentului “Primăvara românească” de la Bruxelles
De Ziua Românilor de Pretutindeni nu puteam să nu fiu împreună cu românii din diaspora. De această dată cu românii din Belgia, la “Primăvara românească”, eveniment de tradiție organizat de Arthis – Casa de Cultura Belgo-Româna, pe care îl sprijin...
Mai aproape de cetățeni, la Alba Iulia
Am relocat biroul de europarlamentar din Alba Iulia într-un spațiu care ne oferă posibilitatea de a fi mai aproape de cetățeni și de a organiza mai ușor conferințe și întâlniri. Mulțumesc tuturor colegilor care au fost alături de noi la...
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Acceptă Politica de confindențialitate
Termeni și condiții
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.









