– Decizia va impulsiona extinderea UE, democrația și parcursul european al R. Moldova –
Parlamentul European a aprobat propunerea vicepreședintelui instituției, Victor Negrescu, de a deschide un Birou de Legătură al Parlamentului European în Republica Moldova, oferind un nou avânt pentru extinderea UE și un semnal de sprijin pentru parcursul european al Chișinăului.
Decizia a fost luată la nivelul Biroului Parlamentului European în debutul sesiunii plenare de la Strasbourg din perioada 10-14 martie și în cadrul căreia eurodeputații vor da undă verde Planului de Creștere și Reformă de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova.
În calitate de vicepreședinte responsabil pentru relația cu Republica Moldova, Victor Negrescu a inițiat demersuri politice pentru deschiderea unui Birou de Legătură al Parlamentului European la Chișinău, argumentând că ”acesta este un pas esențial pentru întărirea legăturilor dintre Uniunea Europeană și cetățenii Republicii Moldova”.
Demersul lui Victor Negrescu s-a bucurat de sprijinul președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, iar biroul de la Chișinău va gestiona relația cu țările din Parteneriatul Estic.
“Îi mulțumesc președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru susținere. Propunerea mea privind deschiderea unui Birou de Legătură al Parlamentului European la Chișinău a fost aprobată! Europa este alături de Republica Moldova și țările din Parteneriatul Estic! Este un mesaj de încredere în cetățenii din Republica Moldova”, a afirmat vicepreședintele Parlamentului European.
În contextul tensiunilor geopolitice crescânde și al unei noi dinamici în extinderea UE, noul birou al Parlamentului European din Chișinău va funcționa ca un punct de contact esențial între Parlamentul European, parlamentele naționale, societatea civilă și partenerii locali din regiunea Parteneriatului Estic.
Biroul va promova pozițiile și activitățile Parlamentului Europeană, va încuraja democrația și va sprijini reformele instituționale din regiune. Acesta va contribui la pregătirea și urmărirea vizitelor oficiale ale deputaților europeni, consolidând în același timp cooperarea cu alți actori UE pe teren, cu organizațiile internaționale și cu societatea civilă.
Potrivit lui Victor Negrescu, Biroul Parlamentului European de la Chișinău va avea un rol crucial și în colaborarea strânsă cu Parlamentul Republicii Moldova și parlamentele țărilor din Parteneriatul Estic pentru a sprijini reformele democratice și transpunerea legislației europene, precum și în consolidarea democrației, a statului de drept și a parcursului european al acestora.
“Vom continua să susținem drumul european al Republicii Moldova și să oferim sprijin concret pentru consolidarea democrației și dezvoltării durabile”, a conchis Victor Negrescu.
Social Media