Eurodeputatul Victor Negrescu, în calitatea sa de vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură (CULT) din Parlamentul European, a transmis Comisiei Europene solicitarea de a finanța din fonduri europene dezvoltarea unor programe educaționale pentru cunoașterea și promovarea siturilor culturale și monumentelor.
„România are situri culturale și monumente istorice de o valoare inestimabilă, care trebuie promovate și susținute pentru a se dezvolta în hub-uri culturale. Patrimoniul cultural al județului Alba, în inima Transilvaniei, are o valoare inestimabilă pentru istoria națională a României și comunitatea locală”, a oferit ca exemplu Victor Negrescu, cu ocazia Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor.
În acest context, eurodeputatul a arătat că este necesar a se crea linii de finanțare dedicate educației pentru patrimoniu, deoarece „acest domeniu este esențial pentru educarea și informarea comunităților și a cetățenilor europeni în spiritul respectului față de clădirile de patrimoniu și siturile istorice și totodată pentru a promova valorile noastre europene și coeziunea socială”.
Vicepreședintele CULT a fost autorul amendamentului prin care Parlamentul European recomandă statelor membre să aloce minimum 2% din planurile de redresare și reziliență sectorului cultural și creativ.
Social Media