Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru Educație din PE, lansează un apel la realizarea unui Plan European pentru Educație, ca punct focal al unei gândiri strategice pe termen lung

Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Educație, a organizat în Parlamentul European, alături de reprezentanții studenților și elevilor europeni, dezbaterea ”Agenda 2024-2029: Educația”, eveniment ce a reprezentat punctul de lansare, în presa europeană, a unui apel la realizarea unui Plan European pentru Educație.

”Viitorul educației este acum și trebuie să acționăm împreună. Trebuie să stimulăm educația pentru cetățenie, să abordăm deficitul de competențe și să definim domeniile-cheie pentru formare și recalificare, dar trebuie, de asemenea, să modernizăm sistemul de învățământ și să învățăm cum să folosim noile tehnologii pentru a sprijini educația, fără a lăsa pe nimeni în urmă. Solicit elaborarea unui plan european pentru educație, cu resurse financiare pentru a sprijini calitatea educației și formarea profesorilor și pentru a reduce rata de abandon școlar timpuriu. Dacă ne gândim serios la viitorul Europei, atunci trebuie să ne gândim strategic la viitorul educației”, a declarat Victor Negrescu în cadrul evenimentului în care participanții au sugerat Comisiei Europene că ideea de a avea un vicepreședinte al executivului european responsabil pentru educația în UE poate transmite un semnal clar.

De altfel, ideile prezentate cu ocazia evenimentului se regăsesc și în articolul de opinie pe care vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Educație l-a publicat în presa europeană și l-a cosemnat alături de Kirsten Broekema, președintele Forumului Studențesc European/ AEGEE-Europe.

”Conceptul de educație europeană continuă să fie dificil de abordat, în ciuda faptului că pare a fi un subiect ușor de înțeles. Educația nu ar trebui să fie considerată un <<lucru mărunt>>, într-o Uniune bazată pe societatea cunoașterii, cum este cea în care trăim. Legătura cu cetățenia europeană este evidentă, deschizând calea pentru o mai bună educație civică, de care observăm că este mare nevoie în Europa”, evidențiază europarlamentarul în articolul de opinie, alături de reprezentanta studenților și elevilor europeni.

Având în vedere că educația ”influențează masiv alte politici sectoriale, cele mai evidente fiind cercetarea, integrarea socială și crearea de locuri de muncă”, Victor Negrescu și Kirsten Broekema propun ”lansarea unei conferințe interguvernamentale în primăvara anului 2025 pentru a prezenta viziunea integrată a statelor membre și a UE privind perspectiva educațională pentru 2040”.

Având convingerea potrivit căreia educația europeană trebuie să ocupe un rol central atât în agenda instituțiilor europene, cât și în agenda țărilor membre ale UE, Victor Negrescu a depus eforturi de-a lungul mandatului său în legislativul european, reușind să obțină 10% pentru educație din PNRR, ceea ce înseamnă 3 miliarde de euro pentru România care se regăsesc în școli modernizate și centre pentru învățământ dual.

”Educația a fost și rămâne prioritatea mea și sunt bucuros să văd că prin eforturile depuse, astăzi în România, avem bani europeni pentru învățământ”, a mai spus Negrescu.

Mai mult, acesta a reușit să crească bugetul programelor pentru tineret și educație, inclusiv Erasmus+, dar și pentru Anul European al Tineretului. Totodată, a promovat şi s-a implicat în activitățile desfășurate în cadrul Anului European al Tineretului și cel al Competențelor și a inițiat un proiect pilot prin care peste 100 de școli din UE au beneficiat de finanțare pentru digitalizare, inclusiv 8 școli din România.

Demersurile sale în această direcție au fost încununate de includerea propunerii de a realiza un Plan European pentru Educație, în valoare de minimum 10 miliarde de euro, în concluziile Conferinței privind Viitorul Europei.

Recent, în calitatea sa de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pentru 2025, Victor Negrescu a cuprins această propunere și în prioritățile bugetare ale legislativului european.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale