Parlamentul European a aprobat prioritățile propuse de Victor Negrescu pentru bugetul Uniunii Europene aferent anului 2025

Între priorități se află și suplimentarea fondurilor pentru aderarea României la Schengen. Victor Negrescu este primul eurodeputat social-democrat român desemnat negociator-șef al bugetului UE 

Parlamentul European a aprobat miercuri, 13 martie, în plenul de la Strasbourg, prioritățile bugetare pentru anul 2025 prevăzute în raportul eurodeputatului Victor Negrescu, negociatorul-șef al legislativului european pentru bugetul UE 2025, conferindu-i europarlamentarului român mandatul cu care acesta va negocia cu statele membre primul buget post-electoral al Uniunii după scrutinul din acest an.

Rezoluția adoptată cu 380 voturi pentru din 582 eurodeputați prezenți, prevede prioritățile bugetare ale PE care includ un sprijin sporit pentru tranziția ecologică și digitală, competitivitatea și asigurarea prosperității, incluziunii și securității în întreaga UE.

“Am reușit, după lungi discuții cu colegii mei, și cu raportorii din umbră, să elaborăm un document concis, care stabilește o viziune completă pentru viitorul buget al UE și care prezintă o direcție clară pentru negocierile care vor avea loc între instituțiile noastre. Instituția noastră poate fi din nou unită în a spune că trebuie să alocăm resurse financiare adecvate pentru prioritățile exprimate de cetățenii UE, pentru dezvoltarea întreprinderilor noastre, pentru o Europă echitabilă care nu lasă pe nimeni în urmă”, a spus Victor Negrescu, în hemiciclul de la Strasbourg, vorbind în română, engleză și franceză.

Priorități pentru România, incluse în obiectivele de negociere ale PE

Mandatul obținut în plen vine după ce reprezentantul României în PE a securizat la începutul lunii martie susținerea Comisiei pentru bugete din Parlamentul European pentru o propunere bugetară care include și priorități pentru România.

Conturând obiectivele Parlamentului European pentru negocierile cu Consiliul UE, Victor Negrescu a trasat trei direcții cheie: utilizarea mai eficientă a fondurilor, asigurarea resurselor pentru prioritățile strategice și noile obiective și păstrarea controlului democratic asupra bugetului UE, cu un rol puternic al Parlamentului European.

De la aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, Victor Negrescu este primul eurodeputat social-democrat din România care negociază, în numele Parlamentului European, bugetul Uniunii Europene.

Astfel, cu sprijinul obținut din partea colegilor eurodeputați, documentul de negociere gestionat de Victor Negrescu include priorități bugetare care privesc direct România, precum suplimentarea fondurilor pentru aderarea completă a României și Bulgariei la Schengen, sprijinirea sectorului agricol, fermierilor și zonelor rurale, accesul cetățenilor la tratamente și aparatură medicală de ultimă generație, mobilitatea cetățenilor europeni sau îmbunătățirea transferului drepturilor sociale și ale pensiilor.

“Mesajul nostru către cetățenii europeni, înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, trebuie să fie că putem să construim Europa pe care ne-o dorim, democratică, socială, sustenabilă”, a mai spus Victor Negrescu.

Primul buget anual al UE după alegeri și după revizuirea Cadrului Financiar Multianual

Bugetul UE pentru 2025 va fi primul buget anual care va beneficia pe deplin de consolidările decise în cadrul revizuirii CFM, dar va fi, de asemenea, primul exercițiu financiar în care va trebui să se facă alegeri dificile cu privire la modul de acoperire a costurilor de rambursare a datoriei contractate în cadrul schemei de împrumut „NextGenerationEU”.

În acest context, Victor Negrescu și ceilalți deputați europeni afirmă, în document, că „în vremuri de schimbări geopolitice și instituționale, de presiuni financiare, de schimbări climatice și de provocări societale, un buget al UE fiabil, robust, flexibil și orientat spre investiții rămâne esențial pentru punerea în aplicare a politicilor Uniunii și esențial pentru a răspunde nevoilor tot mai mari ale oamenilor”.

Deputații europeni solicită un buget centrat pe oameni, finanțarea priorităților strategice și creșterea rolului politicii de coeziune. Victor Negrescu: Trebuie să facem acest lucru!

Prioritățile PE includ un buget al UE centrat pe oameni, care să fie echitabil, corect și favorabil incluziunii, promovând inițiative care variază de la îmbunătățirea sănătății publice la promovarea incluziunii sociale și a oportunităților educaționale prin programe precum Erasmus+ și Corpul european de solidaritate.

De asemenea, subliniind rolul strategic al bugetului, deputații europeni pledează pentru o creștere a investițiilor în programe-cheie precum Orizont Europa și InvestEU, împreună cu regulamentul STEP, pentru a fortifica baza tehnologică și industrială a UE. Documentul votat prevede un buget care să susțină Green Deal-ul european, îmbunătățirile infrastructurii digitale și obiectivele UE privind neutralitatea climatică, concentrându-se pe investițiile în energie regenerabilă, eficiență energetică și tehnologii durabile.

O atenție specială este acordată și stimulării punerii în aplicare a programelor UE, cu accent pe îmbunătățirea traducerii programelor UE în acțiuni concrete, subliniind rolul politicii de coeziune în promovarea creșterii durabile și în reducerea disparităților regionale.

Un buget care să sprijine Ucraina și Republica Moldova. Victor Negrescu: Nu noi am început războiul, dar dacă nu ajutăm Ucraina și Moldova, viețile noastre vor fi amenințate de atitudinea barbară a Rusiei

Propunerile PE negociate de Victor Negrescu articulează și necesitatea unui buget orientat spre viitor, care să se adapteze la peisajul global, punând accentul pe politici cuprinzătoare în materie de migrație și azil și pe consolidarea capacităților de securitate și apărare ale UE, în special în sprijinul Ucrainei în contextul conflictelor în curs.

“Situația Uniunii Europene și, prin urmare, bugetul nostru sunt, desigur, influențate de conflictele care au loc în vecinătatea noastră. Nu noi am început războiul din Ucraina, dar dacă nu ajutăm Ucraina și Republica Moldova, viețile noastre vor fi schimbate pentru totdeauna și amenințate de atitudinea barbară a conducătorilor de la Moscova. Îi ajutăm pe moldoveni și ucraineni să salveze vieți, dar îi ajutăm și pe ei să ne salveze viețile. Prin urmare, trebuie să continuăm să arătăm Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei și țărilor din Balcanii de Vest că suntem acolo pentru a le ajuta să devină membre ale Uniunii Europene. Situația din Orientul Mijlociu este la fel de complicată și nu există soluții ușoare. Ceea ce este clar este că raportul nostru a încercat să ia în considerare toate preocupările într-un mod consensual pentru a arăta că Uniunea Europeană este prezentă, fără a transforma însă acest raport într-o dezbatere de politică externă”, a mai declarat europarlamentarul român.

Ce urmează?

După votul din plenul Parlamentului European, se așteaptă ca, Comisia Europeană să prezinte propunerea sa pentru bugetul pentru 2025 înainte de vara anului 2024. Bugetul pentru anul viitor trebuie să fie convenit între Consiliu și Parlament până la sfârșitul acestui an.

Consiliul Uniunii Europene și-a stabilit deja orientările pentru bugetul din 2025, considerând că acesta ar trebui să fie realist, în conformitate cu nevoile reale, să asigure o bugetare prudentă și să lase suficiente marje în cadrul plafoanelor cadrului financiar multianual (CFM) pentru a face față unor circumstanțe neprevăzute și pentru a aborda provocările Uniunii.

În ceea ce privește orientările bugetare adoptate sub coordonarea negociatorului-șef Victor Negrescu, acestea reprezintă primul document pe care Parlamentul îl produce în timpul procedurii bugetare anuale. Acesta stabilește linia pe care Parlamentul se așteaptă să o urmeze Comisia atunci când își elaborează propunerea de buget. Mai mult de 90% din bugetul UE este destinat cetățenilor, regiunilor, orașelor, agricultorilor și întreprinderilor.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale