Aderarea României la spațiul Schengen, în Comisia pentru Petiții din Parlamentul European
– Eurodeputatul Victor Negrescu solicită Parlamentului European să conteste la Curtea de Justiție a UE decizia luată de Consiliul JAI împotriva aderării României la Schengen –
Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat, astăzi, în Comisia pentru Petiții a legislativului european, ca Parlamentul European să inițieze contestarea deciziei adoptate de Consiliul Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene cu privire la legalitatea veto-ului aplicat de Austria împotriva aderării României la spațiul Schengen, ca urmare a încălcării legislației și a tratatelor europene, dar și a discriminării românilor.
Potrivit eurodeputatului român, inițiatorul campaniei “România cere Schengen” în 2015 și al campaniei “Românii merită în Schengen” în 2022, Parlamentul European trebuie să inițieze această procedură inclusiv în fața Curții de Justiție a UE.
”Încă din anul 2015, am solicitat ca Parlamentul European și Comisia să atace Consiliul în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. La momentul respectiv, am discutat în această comisie parlamentară o altă petiție pe care am inițiat-o împreună cu PES activists România, semnată de peste 50.000 de români”, a afirmat acesta.
Reprezentantul României în Parlamentul European a subliniat impactul negativ pe care l-a avut blocarea aderării țării noastre la zona de liberă circulație și a solicitat ca legislativul european să mențină petiția deschisă și să intervină direct în această cauză, precum și ca reprezentanții Austriei și Olandei să explice veto-ul aplicat, în contextul în care nu există niciun argument juridic, iar motivațiile aduse de aceștia nu respectă prevederile europene și afectează credibilitatea funcționării Uniunii Europene.
“Absența argumentelor de natură juridică sau tehnică conduce la o creștere galopantă a euroscepticismului, iar faptul că politicienii din Austria au motivat decizia lor invocând date eronate, care contrazic informațiile prezentate de Comisie, reprezintă o încălcare a autorității executivului european”, a continuat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.
În cadrul dezbaterii din Comisia PETI, Victor Negrescu a solicitat patru acțiuni concrete:
– a cerut includerea în cadrul rezoluției adoptate de Comisia pentru Petiții a faptului că se constată discriminarea cetățenilor europeni și nerespectarea tratatelor și regulamentelor europene.
– a solicitat inițierea de către Parlamentul European a contestării deciziei adoptate de Consiliul JAI, inclusiv în fața Curții de Justiție a UE, așa cum a mai făcut-o pe subiectul Schengen.
– convocarea Comisiei, Consiliului UE și a reprezentanților Austriei și Olandei în cadrul unei audieri în vederea prezentării diferitelor puncte de vedere și a modului în care se va rezolva acest conflict de natură juridică.
– convocarea unui nou vot în cadrul Consiliului JAI în vederea aprobării aderării României la spațiul Schengen.
Social Media