Reuniunea pregătitoare a Consiliului European, organizată de liderii social-democrați europeni

Am avut onoarea să particip alături de președintele Partidul Social Democrat, Marcel Ciolacu, la reuniunea pregătitoare a liderilor social-democrați europeni (PES) a Consiliului European pentru a susține statutul de țară-candidat la UE pentru Republica Moldova precum și nevoia unor măsuri de sprijin pentru populație în contextul crizei generate de creșterea prețurilor la energie și a inflației ridicate.
În cursul zilei de astăzi, președintele Ciolacu a mai avut întâlniri cu vicepremierul Belgiei, Pierre-Yves Dermagne, și președinta Camerei Reprezentanților, Eliane Tillieux, în cadrul cărora s-a discutat despre cooperarea bilaterală, în mod special despre creșterea capacității portuare și de transport a României.
Urmează întâlniri cu Comisarul European pentru Locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale