Pentru că personal cred în consens, atunci când vorbim de teme importante, precum Planul Național de Redresare și Reziliență, m-am înscris la consultările publice anunțate cu întârziere de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Surpriza mea a fost să constat că unul dintre secretarii de stat organizatori, de la ministerul responsabil cu fondurile europene, ne-a spus din start că un grup politic, Renew, ne-a adus pe toți la reuniune și că Planul European de Redresare, enunțat pentru prima dată de premierul spaniol Pedro Sanchez și aprobat prin consens politic la nivel european, a fost creat de grupul politic al USR-PLUS.
Nu exista o agendă sau un program, nu exista un document de lucru, nu exista o metodologie de consultări publice, nu se explica de ce au intervenit doar parlamentari de la anumite partide, de ce unii erau invitați fizic, iar alții online sau de ce, spre exemplu, am primit doar la 1 noaptea invitația la consultări. Mai mult, ca urmare a întrebărilor formulate, ni s-a cerut în privat să închidem camerele, iar cum o întrebare era mai dificilă, imediat se mergea mai departe sau ni se spunea să trimitem un mail pe adresa cabinetului de ministru deși era vorba de consultări instituționale.
Un simulacru de dezbateri publice. Am fost cel care a atras primul atenția public că se încalcă regulamentele UE dacă nu există consultări și ulterior Comisia Europeană mi-a dat dreptate. După ce am discutat în această după-amiază cu mai mulți comisari europeni, inclusiv despre aceste întâmplări, vă pot informa că executivul tocmai a încălcat din nou procedurile. Se cere formal o metodologie de consultări și implicarea partenerilor sociali în definirea reformelor. Urmează a treia respingere? Dacă vor continua așa, cu siguranță.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. AcceptăPolitica de confindențialitate
Termeni și condiții
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.