Biroul de Legătură al Parlamentului European în România a organizat miercuri, 9 decembrie 2020, webinar-ul cu tema „Combaterea dezinformării și identificarea știrilor false”, la care am avut plăcere de a participa.
Din rapoartele publice puse la dispoziție de autoritățile europene, de organizații neguvernamentale și de companiile online sau media, reiese faptul că fenomenul dezinformării a devenit tot mai acut și necesită un răspuns adecvat, folosind mijloace democratice și transparente, pentru a ne asigura că cetățenii au acces la informații și pot selecta liber sursa.
Nu este despre a crea instituții ale “adevărului” sau despre limitarea pluralismului media, dar este absolut necesar să dezvoltăm instrumente prin care să ajutăm cetățeanul să aibă puterea în a decide.
Ultimele alegerile parlamentare din România au arătat faptul că și noi putem fi supuși unor campanii de dezinformare, și chiar ingerințe, iar pentru asta este oportun ca societatea civilă și actorii publici relevanți să se implice pentru a limita efectele retoricii populiste.
În acest sens, am inițiat la nivelul Parlamentului European un proiect pilot în valoare de 600.000 de euro prin care va fi sprijinită independența presei, grav afectată de criza COVID-19.
Social Media