Tot respectul pentru cei care, prin munca prestată, contribuie la dezvoltarea societății

Astăzi este 1 mai, o zi în care celebrăm munca și lupta socială pentru drepturile lucrătorilor. Un moment important, dacă este să ne uităm la realitățile cotidiene din România, unde avem aproape 1 milion de persoane în șomaj tehnic, 200 de mii de noi șomeri și sute de lucrători sezonieri trimiși la lucru fără să fie protejați corespunzător. Aceasta pare a fi noua realitate socială, iar dacă răspunsul nostru va fi austeritatea și reducerea drepturilor sociale, atunci cu siguranță societatea riscă să alunece spre o pantă care pune în pericol câștigurile sociale obținute cu greu începând cu revolta din 1886 din Statele Unite și continuând cu mișcările sociale din 2012, din România, împotriva tăierilor de venituri și măsurilor discreționare.

Din păcate, actualul guvern și dreapta care conduce destinele politice ale Europei par să ne împingă în această direcție a nepăsării. Testare limitată, acces la finanțare doar pentru unii, reducerea protecției sociale, educație condiționată de venituri sau privatizarea sănătății sunt doar câteva din răspunsurile incorecte al dreptei politice la prezenta situație.

Împreună cu PES activists Romania și Fundația Stânga Democratică am organizat astăzi o dezbatere online în care riscurile sociale au fost foarte bine expuse de experții noștri. Recomandările lor merită introduse și promovate prin măsuri politice imediate.

Între timp numărul victimelor a crescut. Peste 700. Numărul îmbolnăvirilor la fel. Din păcate sunt deja prea multe cadre medicale. Ne îndreptăm spre relaxare fără un plan. Noroc cu cei din linia întâi pentru tot ce fac. Prin munca și sacrificiul lor ne salvează pe noi. De 1 mai tot respectul pentru ei și pentru dvs. care prin munca prestată contribuiți la dezvoltarea societății.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale