Redevenim forța politică ce poate asigura stabilitate României

Citesc zilele acestea tot felul de comentarii cu privire la atitudinea Partidului Social Democrat în actualul context. Unii salută demersurile responsabile, alții, mai radicali, doresc să facem o opoziție mai agresivă. Chiar dacă opțiunile pot să pară diferite, cred că de fapt se completează.

De aceea, prezint pe scurt contextul:

1. Guvernul Orban trebuia demis de Parlament prin moțiune de cenzură pentru că, așa cum a constatat CCR, a încălcat în mod repetat Constituția iar privatizarea sistemului de #sănătate ne-ar fi dus într-o situație dezastruoasă.

2. S-a încălcat Constituția prin numirea, ulterioară, a lui Orban. S-a venit cu cea mai proastă propunere, Florin Cîțu. Oamenii au înțeles jocul lor electoral.

3. A început criza coronavirus în Europa. Partidul Social Democrat a semnalat de la debutul acesteia că va fi o problemă. Am interpelat personal în repetate rânduri Comisia Europeană, atrăgând atenția opiniei publice din România asupra subiectului. PNL a luat în derâdere sesizările noastre.

4. În fața crizei, PNL a recunoscut că propunerea lui Cîțu a fost o glumă proastă. Mai mult, legal, nu mai puteau declanșa anticipate. Cu 10 minute înainte de vot, acesta a renunțat la mandat aruncând țara în criză. Consultările au fost o mascaradă. Poate se putea veni cu o propunere de premier dar era degeaba. Aveau oricum opțiunea Ciucă sau #Arafat. Dar tot pe Orban îl nominalizau.

5. PNL, după ce a expus presa la riscuri de contaminare, a intrat în izolare în vile de protocol și nu respectă procedurile impuse. A se vedea mai ales atitudinea ministrului sănătății care ignoră voit orice normă legală.

6. Deși Parlamentul și-a modificat procedurile pentru a permite votarea guvernului și a avea un executiv cu drepturi depline în această perioadă de criză, PNL a tratat cu dispreț nu doar audierile, ci mai ales pe români.

7. PSD a votat acest guvern cu inima strânsă, nu pentru PNL, nu pentru că nu se putea un guvern mai bun, ci pentru că PNL pur și simplu nu a vrut altă opțiune, una de uniune națională.

Realitatea este că și fără votul PSD acest guvern rămânea la putere și aruncau vina pe noi pentru că nu aveau toate mijloacele. Acum, PNL are toată puterea. Să vedem ce fac cu ea. Pentru a ne asigura că nu fac din nou prostii, monitorizarea a ceea ce fac devine esențială!

Acum urmează etapele viitoare:

1. Este nevoie de un plan coerent de măsuri pentru gestionarea crizei. Demersuri privind gestiunea crizei și a efectelor sale. Partidul Social Democrat a venit deja cu primele soluții. Trebuie să identificăm măsurile pentru a reduce impactul asupra economiei, proteja locurile de muncă și a asista persoanele cu risc.

2. PSD solicită alocarea de fonduri suficiente pentru dotarea cu echipamentele și aparatura medicală, testele și consumabilele necesare.

3. Am susținut și este necesar ca România să aplice pentru fondurile disponibile la nivel european pentru gestionarea coronavirusului. Trebuie să demarăm formalitățile, acum, ca să fim printre primii beneficiari. De asemenea, cred că este important să propunem ca ținta de deficit să fie revizuită pentru a nu fi penalizați ca urmare a noului context.

4. Opoziția de stânga va veni cu propuneri în Parlament și în spațiul public când nu se face ce trebuie. Taxarea atitudinii iresponsabile a PNL este necesară.

5. Starea de urgență trebuie decretată dacă situația nu mai poată fi menținută în parametrii normali.

6. Situația trebuie monitorizată și să se solicite amânarea alegerilor locale dacă această criză se prelungește.

7. Pentru a asigura un amplu consens politic și național este necesară constituirea unei celule de criză formată din reprezentanții tuturor partidelor parlamentare care să fie informată în timp real privind toate demersurile întreprinse.

8. Insist pentru transparență privind deciziile adoptate. Democrația trebuie apărată. Accesul presei trebuie garantat.

Partidul Social Democrat este un partid responsabil și redevenim forța politică ce poate asigura stabilitate României.

Pentru asta ne-au susținut mereu oamenii iar eu am încredere în judecata lor.

Mă întreb, dacă nu erau PSD-iștii acum, ce făcea PNL? Acum suntem buni, nu mai trebuie să fim distruși.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale