Am participat astăzi la o discuție extrem de interesantă cu elevii Liceului Francez „Anna de Noailles“ din București, în cadrul dezbaterii interactive „Tânăr în Europa“, organizate de RFI Romania.
Tinerii pot juca un rol important, printr-o implicare activă, în dezbaterile care au loc pe tema viitorului Europei, iar Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va căuta să promoveze, în acest sens, politici publice care să favorizeze mobilitatea, precum și consolidarea dimensiunii internaționale a educației, în conformitate cu așteptările cetățenilor din toate statele membre.
Social Media