Pregătirile pentru Summit-ul de la Sibiu sunt în linie dreaptă.

Am organizat ieri, la Sibiu, noi discuții între autoritățile naționale și locale pentru a discuta despre ultimele evoluții în procesul de pregătire al Summit-ului care va avea loc în anul 2019, când România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Întâlnirea a fost un bun prilej pentru a clarifica o serie de aspecte organizatorice deja planificate în cadrul reuniunilor succesive care au avut loc cu regularitate în a doua parte a anului trecut. Pe agenda discuțiilor s-a aflat planul organizatoric al Summit-ului care prevede, printre altele, găzduirea evenimentelor în sediul Primăriei Municipiului Sibiu și dispunerea logistică a infrastructurii în piețele centrale ale orașului.

Pe lângă delegația Unității de Pregătire a Președinție au mai participat la întâlnire reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, prefectul Județului Sibiu, Adela Muntean, președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul protecției și pazei.

Le mulțumesc tuturor partenerilor pentru atitudinea constructivă și pentru că au înțeles că acest Summit reprezintă o prioritate pentru România.

#RO2019 #RO2019EU

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale