Viitorul Europei este al nostru.

Viitorul Europei este al nostru, adică al României, al celor care vor să se implice, al celor care vor să schimbe modul în care arată Europa de astăzi şi al celor care vor ca România să conteze mai mult în construcţia europeană.
România vrea să fie, aşa cum am mai spus-o, un stat refondator al Uniunii şi, în acest sens, trebuie să avem uşile deschise şi criterii precise cu privire la aderarea la Spaţiul Schengen şi aderarea la zona euro.
Cred că aceste idei vin a completa viziunile prezentate de diferitele state, pentru a genera ceea ce a spus foarte bine preşedintele Comisiei Europene, ideea de consens.
Proiectul european are nevoie de reforme profunde, de solidaritate şi responsabilitate, de acţiune comună, pentru că toţi cetăţenii trebuie trataţi într-o manieră egală.
Dilema veche – #RomâniaVaFiAcolo

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale