Fiecare român trebuie să simtă că a deținut Președinția Consiliului UE!

Puteți citi mai jos o parte interviul realizat de Euractiv.

EurActiv: Aţi lăsat un mandat sigur de europarlamentar pentru un post de ministru…

Victor Negrescu: Am renunţat la mandatul de europarlamentar pentru că am considerat că aceasta este maniera responsabilă de a proceda în contextul actual. Este vorba de pregătirea Preşedinţiei române a Consiliului UE, este vorba de imaginea pe care o are ţara noastră la nivelul Uniunii Europene, este vorba despre a avea un guvern stabil, capabil să-şi îndeplinească promisiunile şi angajamentele.

Eu cred că trebuie să transmitem şi acest mesaj: pe noi, cei implicaţi în mediul politic, nu ne interesează în primul rând venitul. Nu este vorba despre venit, este vorba despre ceea ce poţi face pentru cei pe care-i reprezinţi. Este un mesaj – aş putea spune – al generaţiei mele politice, prin care vrem să arătăm că, atunci când este nevoie de oameni pregătiţi, noi suntem acolo pentru a răspunde acestui apel.

Sunt convins că în Guvernul actual voi putea să îmi regăsesc ideile legate de modul în care ţara noastră trebuie să acţioneze la nivel european. De când am preluat acest mandat am beneficiat de sprijinul total al premierului Mihai Tudose, care a participat, alături de mine, la Comitetul interministerial privind afacerile europene, dând un semnal foarte clar că temele europene sunt prioritare.

EurActiv: Vorbeaţi de imaginea României. Care credeţi că este imaginea României după evenimentele de anul acesta, mă refer, în special, la Ordonanţa 13 şi la demiterea de către PSD a propriului guvern?

Victor Negrescu: Eu pot să spun ceea ce am simţit când eram europarlamentar: România are aceeaşi imagine de ţară. Ceea ce este foarte clar este că România trebuie să-şi menţină cursul politicilor care au fost realizate în sensul îmbunătăţirii economiei. Aceasta este prioritatea numărul 1 a actualului guvern: economie, economie, economie, adică vorbim de creştere economică, investiţii, creşterea veniturilor, dezvoltarea ţării, lucruri care ar asigura României o mai bună reputație la Bruxelles.

Vezi VIDEO cu interviul complet aici.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale