“Vorbim foarte mult despre domeniul digital, ne lăudăm cu el, … cam atât. Am senzaţia că reuşita noastră în domeniul digital este o simplă întâmplare, generată de faptul că anumiţi profesionişti în domeniu au făcut lucruri extraordinare, de faptul că universităţi în domeniu au depus eforturi importante pentru a forma resurse umane calificate, dar atât. Şi ca să nu fie o simplă întâmplare, trebuie să facem mai multe, să acţionăm coerent, consistent, strategic pentru că dacă doar vorbim, probabil în 2-3 ani acest sector nu va avea efectul sau impactul pe care îl are în prezent. Pentru a reuşi trebuie să avem un domeniu digital românesc dezvoltat cu produse şi servicii din România care au un impact internaţional. Din punctul meu de vedere lucrurile sunt simple: avem sector digital cu tot ce înseamnă inovaţie şi avem resursa umană. Amândouă au nevoie una de cealaltă. Avem nevoie de un ecosistem. Pentru a face ca totul să funcţioneze trebuie să avem grijă de fiecare componenta. Clujul trebuie să lucreze cu Timişoara, Timişoara să lucreze cu laşi-ul, ca să avem un sector digital puternic. România este o ţară a discrepanţelor – suntem pe primul loc la nivel de programator pe cap de locuitor, dar mare parte din populaţie nu a văzut niciodată un computer. In acelaşi timp, la nivel european se estimează că, până în 2020, o să ne lipsească un milion de persoane cu competenţe digitale, ceea ce e un lucru grav. De aceea, la nivel european există oportunităţi, există coaliţii pentru dezvoltarea competenţelor digitale.
Interviul complet aici!
Social Media