Echilibrul între viaţa privată şi cea profesională – intervenția europarlamentarului Victor Negrescu

Deputatul european Victor Negrescu a intervenit în plenul Parlamentului European, în cadrul dezbaterii despre introducerea unor reglementări menite să asigure echilibru între viaţa privată şi cea profesională, pentru a sublinia dificultatea pe care o întâmpină astăzi tinerii în a întemeia o familie şi în a gestiona timpul pentru dezvoltarea personală. Acesta subliniază că „…de foarte multe ori, stresul profesional, nevoia de a lupta pentru păstrarea locului de muncă sau necesitatea mai multor joburi în paralel, fac ca tinerii să fie nevoiţi să uite de viaţa privată. Este timpul să ne gândim la acest nou context şi să introducem noi măsuri prin care dreptul persoanelor la viaţă privată să fie garantat. O persoană sigură pe sine, cu o viaţă personală dezvoltată, devine o persoană utilă oricărei companii deoarece, astfel, poate să contribuie cu creativitatea şi energia sa la dezvoltarea activităţii.” Intervenția poate fi accesată aici.

De asemenea, europarlamentarul Viorica Dăncilă, a intervenit în cadrul dezbaterii pentru a solicita 5 măsuri extrem de necesare tuturor femeilor la nivel european. Mesajul său poate fi accesat aici.

Vă mulțumesc. Distribuiți pe rețelele sociale