Pentru a atinge acest obiectiv am: • inclus în definirea temelor prioritare ale României sute de parteneri sociali și asociativi • organizat zeci de dezbateri în toată țara cu mii de participanți • implicat direct pe cei interesați prin programul …
Mai multSală plină la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“ din București, unde am organizat un nou eveniment din campania „Dialoguri Europene“, prin intermediul căreia promovăm Președinția României la Consiliul Uniunii Europene. Ne dorim ca acest proiect să aibă impact la nivelul întregii …
Mai multO imagine din biroul de ministru delegat ce conține, printre altele, o copie a rezoluției Adunării Naționale de la #AlbaIulia din 1 decembrie 1918 și o frumoasă serie de timbre dedicată orașului.
În primul semestru al anului 2019, România va fi responsabilă de președinția rotativă în cadrul Consiliului Uniunii Europene (format din reprezentanții guvernelor naționale). Astfel, România va deveni cea de-a patra țară din Europa de Est, care va prezida în cadrul …
Mai multProcesul de pregătire al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene a cunoscut o accelerare constantă pe toate dimensiunile sale. Programul de lucru al mandatului va avea în prim-plan cetățeanul, iar documentul privind tematicile noastre de interes este rezultatul mai multor …
Mai multO relație transatlantică solidă este indispensabilă pentru securitatea și prosperitatea ambelor părți ale Atlanticului, iar Președinția României la Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului viitor va reprezenta o modalitate suplimentară pentru România și Statele Unite ale Americii a …
Mai multRomânia trebuie și poate juca un rol din ce în ce mai constructiv în plan european, dacă vom reuși să creștem prezența și participarea noastră la procesul decizional european. În contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, prin exercitarea rolului …
Mai multAvem nevoie de o nouă atitudine în domeniul afacerilor europene. România trebuie și poate juca un rol din ce în ce mai constructiv în plan european, dacă vom reuși să creștem prezența și participarea noastră la procesul decizional european. În …
Mai multINTERVIU EuroPunkt cu Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene: Procesul de pregătire al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene a cunoscut o accelerare constantă pe toate dimensiunile sale și reprezintă un efort colectiv al tuturor ministerelor. În scopul consolidării …
Mai multAm prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, principalele proiecte și realizări ale echipei pe care o coordonez în calitate de Ministru delegat pentru Afaceri Europene. Eforturile noastre au avut ca direcție democratizarea și transparentizarea accesului la informaţiile cu …
Mai mult