Deputatul European Victor Negrescu, împreună cu colegi ai Partidului Socialiștilor Europeni, arată că Stânga Românească este respectată în Europa.
Europarlamentarul Victor Negrescu, coordonatorul PES activists România, arată că susținerea Partidului Socialiștior Europeni pentru Stânga Românească este reală. Împreună cu colegi activiști din 6 state europene acesta s-a întâlnit cu organizații ale PES activists România din 14 județe unde au...
Deputatul European Victor Negrescu lansează, împreună cu Partidul Socialiștilor Europeni și Partidul Social Democrat, Pactul pentru Tineri / ActforYouth
Sute de tineri au lansat luni, 7 noiembrie, alături Partidul Socialiștilor Europeni, Partidul Social Democrat și PES activists România, Pactul pentru Tineri / ActforYouth. La evenimentul organizat la Palatul Parlamentului au participat președintele PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu, Președintele...
Victor Negrescu atrage atenția asupra noilor raporturi de muncă dintre angajat și angajator.
În data de 28 octombrie a avut loc cea de-a doua conferință în cadrul proiectului #RomâniaEchitabilă unde am discutat despre reprezentarea salariaților și raporturile de muncă în economia globală. În cadrul conferinței au participat reprezentanți ai sindicatelor, patronatelor, Centrului Național pentru Combaterea Discriminării...
Victor Negrescu sprijină doborârea barierelor și inegalităților pentru a contribui la Relansarea Uniunii Europene
Deputatul European Victor Negrescu sprijină doborârea barierelor și inegalităților care limitează participarea tinerilor la procesul decizional. În cadrul evenimentului #RelaunchEU, organizat la Palatul Parlamentului în data de 21 octombrie, acesta reamintit de proiectul început împreună cu PES activists România prin...
Deputatul european Victor Negrescu participant la reuniunea Progressive Alliance
Deputatul european, Victor Negrescu, a participat marți 18 Octombrie 2016 la reuniunea Progressive Alliance, alianță a forțelor politice progresiste din toată lumea. Acesta a prezentat viziunea sa despre viitorul stângii, sugerând maniere prin care se poate realiza un contact mai...
Premiul cetățeanului european din România înmânat de către Victor Negrescu
Deputatul în Parlamentul European, Victor Negrescu, unul dintre principalii susținători ai temelor europene, a premiul cetățeanului european din România profesorului universitar Iordan Bărbulescu. „Am luat inițiativa de a-l propune în urmă cu câteva luni pentru că mi-am dorit să arătăm...
Lansarea campaniei europene privind recunoașterea diplomelor
European Educational Exchanges (EEE-YFU) și European Federation for Intercultural Learning (EFIL) au lansat campania europeană pentru recunoșterea diplomelor. Victor Negrescu, deputat european, este unul dintre susținătorii acestei campanii. Cu ocazia lansaării campaniei acesta a declarat următoarele: „Sunt unul dintre acei...
Pactul pentru Inovare
Victor Negrescu, membru al Parlamentului European, a prezitat pe 11 octombrie, grupul de lucru privind antreprenoriatul și cercetarea în rândul tinerilor din cadru platformei europene privind Pactul pentru Inovare. Reuniunea a cuprins diferiți reprezentanți ai mediului asociativ, antreprenorial și instituțional...
Victor Negrescu și PES activists România au lansat o nouă campanie națională
Sâmbătă, 17 Septembrie, la Craiova a fost organizat evenimentul de lansare a campaniei privind ridicarea restricțiilor impuse de lege la participarea politică și civică a cetățenilor. Cea mai importantă restricție impusă de lege se referă la vârsta legală pentru a...
Tinerii căștigători ai concursului „Slobozia, oraș european” vizitează Parlamentul European
Deputatul european Victor Negrescu a invitat tinerii câștigători ai concursului „Slobozia, oraș european” la Parlamentul European. Inițiativa domnului Ștefan Mușoiu și a PES activists Ialomița a arătat din nou că România are un potențial enorm de talente. Un exemplu este...
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Acceptă Politica de confindențialitate
Termeni și condiții
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.









