La începutul noii sesiuni legislative, Victor Negrescu a stabilit prioritățile pe care le va susține pentru România și pentru Uniunea Europeană
Noua sesiune legislativă a Parlamentului European, începută în septembrie, a fost marcată de dezbaterea privind Starea Uniunii și a reprezentat pentru eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, vicepreședinte al forului european, momentul oportun pentru a prezenta prioritățile pe care le va promova...
Amendamente esențiale pentru sănătate, adoptate la propunerea lui Victor Negrescu în bugetul UE 2026
Amendamentele propuse de eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, în calitate de responsabil al grupului S&D pentru bugetul Uniunii Europene pe anul 2026, au fost adoptate în prima reuniune a Comisiei pentru sănătate publică din noua sesiune legislativă a Parlamentului European. De...
Victor Negrescu solicită Comisiei Europene să sprijine firmele românești în accesarea oportunităților din acordurile UE-SUA și UE-Mercosur
Vicepreședintele Parlamentului European și al Partidului Socialiștilor Europeni, Victor Negrescu, a organizat o întâlnire între delegația PSD din Parlamentul European și comisarul european pentru Comerț și Securitate Economică, Relații Interinstituționale și Transparență, Maroš Šefčovič. Scopul acestei întâlniri a fost acela...
Victor Negrescu cere ca România să nu fie penalizată pentru consecințele negative asupra deficitului generate de propunerile Comisiei Europene: Politicile europene trebuie să fie motor de creștere, nu obstacol
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a solicitat Comisiei Europene ca România să nu fie penalizată pentru consecințele negative generate de recomandările executivului european asupra deficitului bugetar. Acesta a avut un dialog oficial cu vicepreședintele executiv pentru Coeziune și Reforme, Raffaele...
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: „PNRR-izarea” fondurilor de coeziune ar afecta dezvoltarea localităților și regiunilor românești
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, respinge impetuos „PNRR-izarea” fondurilor structurale în viitorul cadru financiar multianual pentru perioada 2028-2034. Într-o intervenție de la tribuna legislativului european, acesta a apărat interesele comunităților locale din România, care s-au dezvoltat datorită fondurilor de coeziune....
Victor Negrescu, întâlnire la Bruxelles cu aleșii locali din România pe tema programelor UE: Prioritatea mea rămâne sprijinirea accesului la fonduri europene
În prima săptămână din septembrie, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a primit la Bruxelles o delegație de aleși locali din județele Teleorman, Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna. Discuțiile s-au concentrat pe oportunitățile oferite de programele europene...
Victor Negrescu reunește eurodeputații pentru un proiect major al României: găzduirea Hub-ului UE de Securitate Maritimă la Constanța
O scrisoare inițiată de vicepreședintele PE, trimisă Ursulei von der Leyen înainte de discursul privind Starea Uniunii Europene Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a reușit să aducă împreună eurodeputații români, indiferent de culoarea politică, în sprijinul unui proiect de interes...
Cele 10 priorități majore ale eurodeputatului Victor Negrescu în noua sesiune a Parlamentului European
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, anunță principalele direcții pe care le va urmări în noua sesiune legislativă, ce începe în septembrie cu dezbaterea privind Starea Uniunii. Într-un context geopolitic tensionat și a unor schimbări tehnologice și economice profunde, eurodeputatul schițează...
Investiție istorică în educația europeană: 70 de miliarde de euro și 30 de milioane de beneficiari grație amendamentului depus de Victor Negrescu în 2021
Un amendament aprobat în 2021, susținut cu perseverență de europarlamentarul român Victor Negrescu a generat o investiție istorică în educație la nivel european: peste 70 de miliarde de euro din fondurile Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR) au fost alocate...
Victor Negrescu solicită amplificarea sprijinului politic și financiar al UE pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
În cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European din iunie, vicepreședintele instituției, Victor Negrescu, responsabil pentru relația cu Republica Moldova, a lansat un apel pentru amplificarea sprijinului politic și financiar oferit Chișinăului în procesul de aderare la Uniunea Europeană. „Republica Moldova...
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Acceptă Politica de confindențialitate
Termeni și condiții
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.







