„O singură Românie”: Victor Negrescu cere unitate și responsabilitate după alegeri – fără compromisuri cu extremismul

„O singură Românie”: Victor Negrescu cere unitate și responsabilitate după alegeri – fără compromisuri cu extremismul

Vicepreședintele Parlamentului European și al Partidului Socialiștilor Europeni, Victor Negrescu, reiterează apelul său la responsabilitate pentru a construi alături de forțele pro-europene o Românie ”europeană, dreaptă și respectată” și reafirmă poziția fermă împotriva extremismului. 

Apelul său vine după ce românii, printr-o lecție de democrație și prezență numeroasă la vot, și-au reafirmat în cadrul alegerilor prezidențiale atașamentul față de valorile europene și euro-atlantice.  

”Cred într-o Românie demnă și respectată, parte a unei Europe care înseamnă mai mult decât reguli: înseamnă șanse egale, pace, siguranță și respect pentru oameni. Nu pentru candidați, ci pentru viitorul României, trebuie să facem o alegere responsabilă. Orice asociere cu extremismul e o linie roșie care nu trebuie trecută, pentru că ar anula tot ce am construit și toate speranțele pe care le mai putem avea. Am încredere că putem merge mai departe cu fruntea sus, fideli valorilor noastre social-democrate”, a evidențiat Victor Negrescu. 

El recunoaște că „nemulțumirile față de clasa politică sunt reale” și cere ca acestea să fie luate în serios, și punctează faptul că ”social-democrația reprezintă soluția la multe dintre problemele lor”.  

Victor Negrescu a pledat pentru unitate între românii din țară și din străinătate.  

”Este timpul reunificării României. Cum am zis și în ultimele zile, trebuie să relansăm dialogul între români pentru a construi împreună o Românie mai corectă, echitabilă și prosperă. Pentru a fi puternici trebuie să fim uniți, românii din țară și din diaspora, din rural sau din urban, indiferent de venituri sau condiție socială. O singură Românie”, a fost mesajul eurodeputatului. 

Din punctul său de vedere, clasa politică trebuie să se ridice la înălțimea așteptărilor pe care le au cetățenii.  

”Trebuie să fim capabili să gestionăm acest moment cu seriozitate și profesionalism. Urmează o perioadă de reconciliere la care este nevoie de participarea tuturor”, a continuat europarlamentarul, aducând în prim-plan practica din politica europeană, șlefuită de-a lungul experienței sale de eurodeputat, în care binele comun prevalează.  

De altfel, Victor Negrescu, un promotor constant al valorilor europene, a contribuit la consolidarea poziției României în Uniunea Europeană și relației sale cu celelalte țări membre din calitatea de consilier onorific al Premierului pentru afaceri europene.  

Din această calitate, el a contribuit la: 

  • aderarea României la spațiul Schengen; 
  • dezvoltarea unor relații bune cu instituțiile europene și NATO și deblocarea unor decizii importante în interesul României; 
  • negocierea unor acorduri bilaterale/multilaterale și realizarea unor întâlniri de rang înalt cu reprezentanți din Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia, Grecia, Bulgaria, Austria. 
Related Posts