Județul Alba a fost în prim-planul Parlamentului European grație expoziției de fotografie pe care eurodeputatul Victor Negrescu a organizat-o

Județul Alba a fost în prim-planul Parlamentului European grație expoziției de fotografie pe care eurodeputatul Victor Negrescu a organizat-o

Județul Alba a fost în prim-planul Parlamentului European grație expoziției de fotografie pe care eurodeputatul Victor Negrescu a organizat-o în clădirea legislativului european.

”A fost o ocazie specială pentru mine și colegii mei de a prezenta locurile frumoase din județul Alba dar și pentru a sublinia potențialul turistic, de investiții și dezvoltare economică al comunităților din Alba”, a subliniat europarlamentarul social-democrat.

Expoziția ”Oameni și comunități. Descoperă județul Alba, în inima României” prezintă comorile culturale și istorice care definesc identitatea comună românească și europeană, dezvăluind locuri și oameni autentici din județul Alba, chiar din inima Transilvaniei și a României.

Evenimentul s-a bucurat de prezența vicepreședintei austriece a Parlamentului European, Evelyn Regner.

La vernisaj au participat zeci de eurodeputați, funcționari europeni, invitați din județul Alba, jurnaliști și reprezentanți ai Comisiei Europene.

Victor Negrescu este o voce puternică care pledează pentru un județ Alba european, reprezentându-l cu mândrie în Parlamentul European, având convingerea că acesta are potențialul de a deveni un model pentru comunitățile din Europa.

Related Posts