România și Europa trebuie să treacă de la statutul de consumatori de tehnologie la cel de creatori ai tehnologiilor viitorului, a transmis vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, la finalul celei de-a patra ediții a Romanian Digital Day, eveniment organizat la Parlamentul European la inițiativa sa.
Ediția din acest an a reunit aproape 400 de participanți și peste 70 de speakeri din instituțiile europene, mediul de afaceri, sectorul public, universități, organizații profesionale și industria tehnologică din România, Uniunea Europeană, Republica Moldova și Statele Unite.
„Europa și România trebuie să treacă de la consumul de tehnologie la crearea tehnologiilor viitorului”, a subliniat Victor Negrescu, arătând că dezvoltarea inteligenței artificiale și competiția tehnologică globală impun investiții mai ambițioase în inovare și cercetare.
Pe parcursul celor cinci sesiuni ale Romanian Digital Day 2026 au fost abordate teme precum inteligența artificială, inovarea, securitatea cibernetică, robotica, competențele digitale și viitorul tehnologic al Europei. Participanții au avut totodată ocazia să descopere startup-uri și proiecte inovatoare, multe dintre acestea dezvoltate cu sprijin european.
Vicepreședintele Parlamentului European a avertizat că Uniunea Europeană riscă să piardă teren în competiția globală dacă nu accelerează investițiile în domeniile-cheie ale transformării digitale.
„Dacă ratăm revoluția tehnologică generată de inteligența artificială, riscăm să pierdem teren în competiția globală. Avem nevoie de investiții mai mari în cercetare, inovare, infrastructură digitală și competențe, dar și de politici europene care să transforme ambițiile în rezultate concrete”, a arătat acesta.
În acest context, Victor Negrescu a subliniat că România dispune de resursele necesare pentru a deveni un actor important al transformării digitale europene, însă succesul depinde de capacitatea de a valorifica aceste atuuri și de a acționa unitar.
În acest demers se înscrie și declarația adoptată la finalul Romanian Digital Day, care evidențiază rolul pe care România îl poate avea în transformarea digitală a Uniunii Europene și stabilește cinci priorități pentru următorii ani: dezvoltarea competențelor digitale și utilizarea inteligenței artificiale, consolidarea rețelei European Digital Innovation Hubs, digitalizarea IMM-urilor, întărirea securității cibernetice și susținerea inovării deep-tech.
Europarlamentarul Victor Negrescu a subliniat că digitalizarea trebuie tratată ca o prioritate strategică, coordonată la nivel guvernamental, având în vedere impactul acesteia asupra tuturor domeniilor.
„În primul rând, trebuie să folosim activ banii europeni și să avem un plan, o viziune, pentru că până acum am făcut digitalizare pe picior. De aceea salut ideea de a avea un vicepremier responsabil de Digitalizare în viitorul Guvern al României. Indiferent care va fi Guvernul, ar fi bine să avem pe cineva care gestionează acest subiect, pentru că este unul transversal. Avem digitalizare și în agricultură, și în sănătate, și în economie”, a explicat vicepreședintele Parlamentului European.
Acesta a arătat că România trebuie să fie mai activă în accesarea finanțărilor europene destinate tehnologiilor strategice și să dezvolte proiecte de amploare în parteneriat cu mediul academic, autoritățile și sectorul privat.
„La nivel european există foarte multe oportunități și, pentru asta, trebuie să construim proiecte de anvergură. Asta ne propunem cu acest eveniment: să punem la aceeași masă oameni cu expertiză și experiențe diferite pentru a construi proiecte serioase. Există apeluri pentru AI Gigafactories, finanțări pentru semiconductori și noi instrumente dedicate suveranității digitale. Sunt multe oportunități, dar doar proiecte mari, bine susținute și cu parteneri serioși pot câștiga aceste competiții”, a afirmat Victor Negrescu.
Demersurile promovate în cadrul Romanian Digital Day se înscriu în eforturile mai ample susținute de Victor Negrescu pentru consolidarea ecosistemului românesc de inteligență artificială. În acest context, vicepreședintele Parlamentului European a contribuit la reunirea instituțiilor-cheie, universităților, mediului de afaceri și celui de cercetare într-o platformă națională dedicată implicării României în programul european EuroHPC-AI Factories, demers care a condus la constituirea consorțiului care a obținut finanțarea pentru RO AI Factory, prima infrastructură națională de inteligență artificială.
„România are un sector digital care excelează la nivel mondial, însă nu îl folosim suficient. Vrem să arătăm încă o dată, aici la Bruxelles, că România contează și că sectorul digital din România vrea să fie lider la nivel european. România are talentul, expertiza și ambiția necesare pentru a deveni un actor important al transformării digitale europene. Depinde de noi să valorificăm această oportunitate și să construim viitorul, nu doar să îl consumăm”, a conchis vicepreședintele Parlamentului European.



