În urma negocierilor privind portofoliile vicepreședinților Parlamentului European, încheiate la finele lunii septembrie, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu va avea un rol cheie în cadrul legislativului european. Acesta va fi responsabil de coordonarea politicilor și acțiunilor privind lupta împotriva corupției și …
Mai multEurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și negociator-șef pentru bugetul UE pentru 2025 al acestei instituții a fost gazda evenimentului intitulat ”Politicile europene de sănătate și impactul lor asupra țărilor din Centrul și Estul Europei și României”, desfășurat în …
Mai multVicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, a reafirmat sprijinul necondiționat al instituției pentru parcursul european al Republicii Moldova, cu ocazia vizitei întreprinse la Chișinău la începutul lunii octombrie. În cadrul întrevederii avute cu președintele parlamentului moldovean, Igor Grosu, la …
Mai multRaportul cu privire la Bugetul Uniunii Europene pentru 2025 coordonat de eurodeputatul Victor Negrescu în calitate de negociator-șef al Parlamentului European, instituție al cărei vicepreședinte este, a fost adoptat de legislativul european. Documentul prevede finanțări suplimentare pentru programe esențiale precum …
Mai mult