Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a cerut din nou, în plenul Parlamentului European, extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria ținând cont de faptul că cele două state „respectă la cele mai înalte standarde cerințele zonei de liberă circulație”. În contextul …
Mai multEuroparlamentarul Victor Negrescu a avut, în luna octombrie, o întrevedere cu comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, pe agenda discuțiilor figurând perspectivele financiare ale Uniunii Europene, implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și situația economică a României. Dialogul …
Mai multEurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a cerut instituțiilor Uniunii Europene să ia măsuri clare de combatere a extremismului religios, antisemitismului și a discursului care incită la ură, după atacul terorist comis la Bruxelles la jumătatea lunii octombrie. „În această seară, în …
Mai multParlamentul European nu va accepta încălcarea tratatelor și blocarea deciziilor europene fără niciun fel de temei juridic și va continua să susțină aderarea României la spațiul Schengen, a subliniat eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, în contextul discuțiilor din Comisia pentru Afaceri Constituționale …
Mai multEuroparlamentarul Victor Negrescu a solicitat, în cadrul primei sesiuni plenare a lunii octombrie, începerea rapidă a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și susținerea financiară de către UE a proiectelor de interconectare dintre Republica Moldova și România. …
Mai multDouă proiecte pilot la nivel european care poartă semnătura europarlamentarului Victor Negrescu, unul în calitate de inițiator și altul în calitate de co-inițiator, au fost aprobate în luna octombrie de către Parlamentul European. Proiectul pilot inițiat de eurodeputatul Victor Negrescu …
Mai multEurodeputatul Victor Negrescu, responsabil al grupului social-democrat (S&D) pentru bugetul european, a atras atenția în plenul Parlamentului European asupra faptului că bugetul actual face ca Uniunea Europeană să fie irelevantă și fragilă în fața competitorilor săi în contextul războiului din …
Mai mult